marți, 14 septembrie 2010

Am promis

Mi-am promis ca o sa scriu pe blog. Ca o sa ma tin de treaba, ca o sa folosesc blogul pe post de jurnal ca sa ma cunosc pe mine si sa ii las si pe ceilalti sa ma cunoasca. Sa imi fac prieteni noi (si ce daca-s virtuali, ei nu sunt tot oameni?), sa punctez lucrurile care conteaza pentru mine, sa curga (nu cerneala, ca aia s-a dus) mii de semne toate aliniate pe monitorul de nici nu stiu cati inch si sa... Nu mai stiu ce vroaiam sa zic. Ideea era ca mi-am promis ceva. Si ca mi-am incalcat promisiunea. Si ca nu e prima data cand fac asta. Normal ca, daca nu pot sa tin o promisiune fata de mine, cum as putea sa o fac fata de altii. E logic. Asa zic si eu. Pai si atunci ce as putea sa fac? Sa nu mai promit? Sa nu mai spun ca de maine ma las (din nou) de fumat, ca o sa incep o cura de slabire, ca nu o sa mai am incredere in anumiti oameni, ca o sa fiu mai calculata, ca o sa reusesc tot ceea ce imi propun ca bla bla bla. Da. Stiu. Sunt vorbe goale. Nici eu nu le cred. Dar apoi ma intreb. Dar ce, ceilalti si-au tinut promisiunile fata de mine.
Mama. Spre exemplu, mi-a promis ca atunci cand o sa ma fac mare o sa am si eu masina ca aia din Ingerii lui Charlie. Da. Din aia, rosie, decapotabila cum aveau fetele alea trei. Si ca o sa ma duca si pe mine la ocean. Si ca o sa ma fac presedinta Americii. Sau ca o sa ma marit cu unul dintre baietii de la Backstreet Boys (nu ala blond, era unul brunet, dar nu mai stiu care). Si ca o sa ma duc singura la Revelioane, nu o sa mai stau acasa cu mamaia sa ne uitam la Amza Pelea, Toma Caragiu, Puiu Calinescu. Acum ma bucur. Ce bine ca nu s-a tinut mama de promisiune. Ce as da sa mai stau macar un singur Revelion acasa cu mamaie (Olga, cea mai iubita pamanteanca) sa ne uitam la televizorul alb-negru, sa rad isteric de bucurie la snoavele pe care atunci nici nu le intelegeam (doar asa, ca sa vada si mamaie ce bine ne distram noi doua). Apoi sa puna masa si sa dansez pentru ea. Si ea sa ma aplaude. Sa spuna ca sunt cea mai frumoasa, cea mai despteapta si eu chiar sa ma simt asa. Sa iau rochia facuta special de mami pentru ocazia asta si niste pantofi de-ai ei cu toc sa fac parada modei. Offff. Prea trist. Un singur dor. Mamaie.
PS: Mamaie mi-a promis ca pe mine o sa ma iubeasca mereu cel mai mult. Asa a fost. Si eu i-am promis ceva. Dar am uitat ce.