Adopta un catelus

miercuri, 9 iunie 2010

Prietenului meu imaginar

Am un prieten imaginar. El nu există în realitate sau cel puţin eu nu cred că este din specia umană, despre care se spune că ar fi înzestrată cu raţiune şi curaj de a-şi asuma ce bolboroseşte. Dragul meu prieten imaginar, nenea, cucunaşule sau cum vrei tu să-ţi zici, permite-mi să-ţi spun că eşti o şopârlă nenorocită, care te ascunzi prin cotloane pentru că îţi lipseşte ceva elementar ca să te numeşti individ: un frate pentru neuronul care îţi zburdă prin ţeastă.
Nu ştiu de ce am impresia că tu, prieten imaginar, în lumea ta mică şi rece, te crezi jurnalist. Îţi pui în fiecare seară capul uşor ca un fulg de nea pe pernă şi îţi spui că eşti un alchimist al condeiului, că faci investigaţii chiar şi atunci când pui o întrebare retorică la o conferinţă de presă, că ai descoperit gaura la covrig şi roata la car.
Verşi venin de câte ori ai ocazia. O faci încă de pe când lucram la un ziar care avea site. Nu am încercat niciodată, până acum, să aflu cine eşti. Am înţeles că eşti un simplu maniac şi că, pe deasupra, mai eşti şi un prost comentator. Unul dintre cei mulţi şi mici care se ascund în spatele unui anonimat virtual ca să îşi verse frustrările. Uneori ai dreptate. Mai inversez litere când scriu, mai fac cacofonii, mai fac redundanţe, asonanţe, pleonasme, nu respect norme elementare de ortografie. Eşti mulţumit acum? Am recunoscut. Nu îmi caut scuze. Nu era nevoie decât să-mi dai un telefon sau să-mi spui în faţă când greşesc (eu chiar procedez aşa cu colegi de-ai mei dacă observ o greşeală) nu încerc să “le-o trag pe la spate” aşa cum ţi s-a întâmplat, probabil, ţie încă din fragedă pruncie. În fine, hai să-ţi dau doar câteva motive pentru care eu cred că eşti un mic slinos, măcinat de invidie, o maimuţă ordinară cu aer de filozof ratat.


  • Pentru că îmi spui “tanti” şi “cucoană”, expresii pe care, deşi crezi tu că le foloseşti la sensul peiorativ, nenea sau conu’ Freud ţi-ar spune că suferi de un sindrom de inferioritate pe care încerci să o maschezi folosind apelative care denotă faptul că ai avut parte de o grămadă de traume în copilărie.
  • Pentru că nu ţi-am răspuns niciodată, până acum, la invectivele (în cazul tău onomatopeele) pe care le-ai scos pe gură.
  • Pentru că nu ţi-am dat atenţie, nu ţi-am spus cât de frumos sau deştept eşti probabil pentru simplu motiv că nu cred asta.
  • Pentru că nu am umblat noaptea prin birturi cu tine să râd la glumele tale răsuflate doar ca să te simţi şi tu important(ă)
  • Spui că scriu compuneri de clasa a IV-a. Nu mă supără. Poate să fie şi adevărat. Mai dureros pentru tine e însa că o fac al dracu de bine, aşa cum nu vei reuşi să o faci tu vreodată. Şi pe un salariu mai bun decât al tău.
  • Pentru că nu am intiuit cine eşti , deoarece nu am stat să analizez scraboşeniile tale niciodată şi pentru că atunci când am văzut cine ai putea fi nu m-am putut abţine să nu râd cu poftă.

Nu are rost să o mai lungesc. Te las pe tine să te autodenunţi. O poţi face cu demnitate. Înjură-mă cu numele tău real. Ştiu că te-ai făcut şi mai mic acum, eşti cât un vierme infim, dar cu un ditamai golul în ghiolban. Nu pentru că ai avea caracter, ci pentru că lumea ar putea să afle cine e adevăratul scabros.

PS: Postul ăsta nu e pentru cei care m-au mai înjurat, certat, arătat cu degetul sau corectat, sub anonimat, la articolele scrise la publicaţiile unde am lucrat sau lucrez, ci pentru acel scabros care vreme de trei ani nu a încetat să se târâie după mine ca un reptilian ordinar, spunând de fiecare dată acelaşi lucru: că nu poate suporta că sunt mai bună decât el/ea. Nu e lipsă de modestie, sincer. Faţă de foarte mulţi jurnalişti am un respect imens, îi citesc cu plăcere pentru că am ce învăţa, însă faţă de acest personaj, fie el şi imaginar, cu siguranţă sunt cu “n” clase peste.

2 comentarii:

  1. foarte bine faci Mirela. Fute-l pe "prietenul" asta. Si apropo, si mie imi plac compunerile, doar ca eu am ajuns doar la stadiul de clasa a III-a. si sunt compuneri de holding, nu de partid sau fituici administrative.

    RăspundețiȘtergere
  2. Stai linistit ca nu vor caii cand vor cainii si nici cainii cand vor unii. Astept sa vad daca are tupeul sa ma injure si in direct.

    RăspundețiȘtergere

Vox Populi